În doar trei zile jandarmii suceveni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.000 lei.
Acțiunile s-au desfășurat în perioada 28 februarie – 1 martie și au avut un caracter preponderent preventiv, iar misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică.
Astfel, jandarmii au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de opt apeluri efectuate prin SNUAU 112, care au vizat în principal situaţii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
S-au înregistrat şi situaţii care au impus luarea măsurilor legale, fiind aplicate un număr de 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.250 lei.
„Totodată, au fost constatate șapte infracţiuni, dintre care trei pe linia prevenirii și combaterii produselor accizabile, una privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, iar trei infracțiuni în cooperare cu poliţia”, au informat reprezentanții Jandarmeriei Suceava.