Salonul internațional de carte Alma Mater Librorum, la USV

USV Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava organizează, în perioada 9-10 mai, Salonul internațional de carte Alma Mater Librorum.
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava anunță organizarea celei de a VI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum, în perioada 9-10 mai 2019. Această ediție se înscrie în cadrul manifestărilor prilejuite de „Anul cărții în România”, fiind integrată proiectului România citește. Evenimentul susținut de Ministerul Educației Naționale va avea loc în holul central din Corpul A al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.Deschiderea Salonului Inaternaţional de Carte va avea loc joi, 9 mai, la ora 9.30.Până la această dată, în programul Salonului de Carte Alma Mater Librorum s-au înscris peste 20 de edituri din țară și străinătate, librării și case editoriale. Programul include lansări de carte, conferințe, prezentare de noutăți editoriale, expoziții de artă plastică, momente culturale, momente dedicate cărții străine.Vineri, 10 mai, începând cu ora 11.30 va avea loc acordarea diplomelor Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:12 - Luis Lazarus, anunț-bombă: "M-am luptat cu Comisia Europeană, m-am dus peste ei și lucrurile s-au rezolvat!"
- 18:48 - A fost găsit trupul Simonei, a doua româncă prinsă sub dărâmăturile unui bloc din Germania
- 18:01 - Cod galben de inundații în zece județe. Hidrologii avertizează asupra creșterilor de debite
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














