Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cataloghează drept „inacceptabil” şi „de netolerat” ca personalul medical să primească bunuri materiale pentru acordarea de servicii medicale.

El spune că pacienţii îşi pot exprima recunoştinţa faţă de medicii care i-au tratat oferindu-le flori ori bomboane şi crede că e nevoie de o campanie pe acest subiect, atât în rândul pacienţilor, cât şi al angajaţilor din sistem.

 „Este absolut inacceptabil. Sunt foarte tranşant, pentru că eu, personal – şi nu are legătură cu calitatea mea de ministru, are legătură cu calitatea mea de medic şi de om – nu cred că există vreo justificare pentru personalul medical, medici, asistente medicale sau personal de îngrijire, care să pretindă un bun material sau bani în schimbul unui serviciu medical. Asta trebuie să fie categoric pentru toată lumea care lucrează în sistemul de sănătate, trebuie să fie regulă în mod evident. Nu putem şi nu avem niciun fel de motivaţie morală, etică, cum vreţi dumneavoastră, că nu vreau să intrăm în aspectele de natură penală (…) dar avem o conştiinţă, totuşi, şi avem o educaţie şi avem o responsabilitate ca oameni care lucrăm în sistemul de sănătate. Lucrul ăsta nu este acceptabil”, a afirmat Alexandru Rafila în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv. 

Acesta menţionează că a apreciat poziţia Colegiului Medicilor faţă de acest subiect. 

Ministrul a făcut referire şi la iniţiativa unora dintre pacienţi, care se simt „mai siguri” dacă oferă medicilor „atenţii”, el arătând că acestea pot consta în flori sau o cutie de bomboane. El e de părere că societatea trebuie să „aibă curajul” să discute aceste aspecte.

„Această recunoştinţă a pacientului cred că trebuie să o discutăm public şi cred că trebuie o campanie de educaţie şi pentru populaţie, să înţeleagă că nu este nevoie de această recunoştinţă – că cea mai mare recunoştinţă pentru medic este faptul că pacientul tău s-a făcut bine şi este mulţumit de serviciile medicale pe care le-a primit – şi o campanie pentru personalul medical. Nu vreau să vin cu niciun fel de comparaţie cu alte domenii de activitate apropo de modul de legiferare a unei astfel de situaţii, dar probabil că se poate ajunge şi la aşa ceva într-un anumit moment”, adaugă Rafila. 

El subliniază că nu face comparaţia cu situaţia legalizării bacşişului, arătând că un act medical este „foarte diferit de serviciul la restaurant” şi că „e periculos să venim cu astfel de comparaţii”.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România prof. univ. dr. Daniel Coriu a precizat, referitor la cazul şefei Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean care a fost arestată pentru o perioadă de 30 de zile pentru luare de mită, că o condiţionare a „actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă” şi subliniază faptul că, în prezent, medicii au salarii mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale. „Colegiul Medicilor din România promovează o relaţie corectă medic – pacient, bazată pe încredere şi respect reciproc”, a transmis Coriu.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentPrognoza meteo: Cea mai mare parte a ţării se va afla sub avertizare cod galben. Cum va fi vremea în Bucureşti
Articolul următorSucevean, prins transportând material lemnos fără acte