Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, prăznuit mâine, 2 iunie 2021, de Biserica Ortodoxă Română, este cinstit în aceste zile la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. 

Evenimentele dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” au început în dimineața de 1 iunie, cu scoaterea în procesiune din lăcașul de cult a raclei în care sunt păstrate moaștele Sfântului Mare Mucenic și așezarea acesteia, spre închinarea pelerinilor, într-un baldachin special pregătit și împodobit, sub teii din curtea așezământului monahal.

Ceremonialul a avut loc în jurul orei 06:30, după oficierea slujbei Acatistului Sfântului Ioan cel Nou. Slujba a fost condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Rugăciunile ierarhului, ale soborului de preoți și diaconi și ale pelerinilor prezenți s-au înălțat spre cer însoțite de sunetul de toacă și bătaia clopotelor.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentFlorin Cîțu: Revenim la NORMALITATE în 3 etape. Ultima va fi pe 1 AUGUST
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Copilăria în comunism vs. capitalism. De la „portița către visare” la anxietate și dependența de ecran. „Să nu uităm cât de copii putem fi, indiferent de vârstă”