Zeci de părinţi și profesori au protestat în faţa Liceului Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, din judeţul Suceava, şi au cerut ca prezenţa fizică a elevilor la cursuri să nu fie condiţionată de vaccinarea personalului.

„Nu intrăm online. Vrem la şcoală. Fiecare copil are dreptul la învăţământ fizic. Certificatul verde nu este legal. Profesorii nu trebui să se vaccineze ca să meargă elevii la şcoală. Poate au boli şi nu se pot vaccina”, au transmis părinţii elevilor.

Potrivit directorului liceului, sunt şapte cadre didactice care au certificat verde valabil şi încă trei cadre didactice care au trecut prin boala, dar cărora le-a expirat valabilitatea.

„Mai sunt colegi care vor să se vaccineze, dar ori sunt răciţi ori sunt bolnavi. Probabil se atingea acest prag de 60% şi puteam intra în scenariul fizic cum este şcoala 2 Marginea, dacă se ştia dinainte. E o măsură dată aşa de vinerea până lunea. A fost prea în scurt şi pentru profesori. Noi nu suntem contra vaccinării, suntem pentru vaccinare. Eu am avut boala în luna ianuarie şi în septembrie şi nu am avut timp să mă vaccinez”, a declarat directorul liceului, prezent la protest.

Conform raportării de săptămâna trecută, Liceul Tehnologic din Marginea are 47,17% din personal vaccinat, a declarat profesorul Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava. „Aplicând prevederile Minsiterului Educației și Ministerului Sănătății, cursurile cu prezență fizică se pot relua începând cu data de azi, în condițiile în care în unitatea de învățământ sunt un procent de minim 60% de vaccinați, în rândul personalului.

Conform acestor prevederi, liceul din Marginea trebuie să-și desfășoare cursurile în online”, a adăugat Cezar Anuţei. Cursurile au început astăzi, 8 noiembrie, pentru toţi elevii şi preşcolarii, atât din învăţământul de stat, cât şi privat, după o vacanţă de două săptămâni, însă prezență fizică este doar acolo unde cel puțin 60% din personalul școlii este vaccinat.

„67,79% din numărul total al unităţilor de învăţământ, de stat şi privat, au decizie de desfăşurare a cursurilor cu prezenţă fizică, începând de luni, 8 noiembrie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentScenariul care dinamitează guvernarea: numai Cîțu sau Ciolacu pot fi PREMIERI. De ce varianta CIUCĂ este de evitat – semnal de alarmă
Articolul următorSuceava, primul județ din România care iese din codul „roșu” epidemiologic