Proiectul "Dezvoltarea învățământului terțiar universitar în sprijinul creșterii economice", la USV

USV
La Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, începutul lunii aprilie coincide cu debutul proiectului „Dezvoltarea învățământului terțiar universitar în sprijinul creșterii economice”, acronim PROGRESSIO, proiect contractat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020, cu o durată de trei ani.
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Universitatea "Valahia" din Târgoviște, coordonator proiect, Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia și Camera de Comerț și Industrie Suceava, parteneri, iar obiectivul general se referă la aplicarea unui sistem integrat de măsuri de educație și de formare profesională în vederea îmbunătățirii competentelor antreprenoriale pentru studenți doctoranzi și cercetători postdoctoranzi, în concordanță cu cerințele pieței muncii, fiind implementat în regiuni mai puțin dezvoltate (Sud Muntenia, Centru, Nord-Est).Beneficiarii activităților proiectului sunt 72 de studenți doctoranzi din domenii eligibile conform strategiei SNCDI: economic (management/contabilitate/economie) și socio-uman (istorie/filologie/geografie) și 30 de cercetători postdoctoranzi din domeniul economic (management/contabilitate/economie), ce vor fi organizați în serii succesive pe toată durata proiectului.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











