Astăzi, vremea se va răci în jumătatea de nord a ţării, în timp ce în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. 

Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în nordul Moldovei şi 9…10 grade pe litoral. Cerul va avea înnorări în sudul, estul şi centrul teritoriului, iar pe parcursul zilei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei si local în Transilvania şi mai ales ploi în Dobrogea, Muntenia şi izolat în Oltenia. La munte temporar va ninge. La începutul zilei, în Moldova pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. 

În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice şi în zona Carpaţilor de Curbură viscolind ninsoarea. În zonele joase, pe alocuri se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

La munte, vremea se va menţine predominant închisă. Mai ales pe parcursul zilei, temporar va ninge în Carpaţii Orientali şi de Curbură şi pe arii mai restrânse în celelalte zone montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua în zona Carpaţilor de Curbură, viscolind ninsoarea. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 07 decembrie, ora 06 – 08 decembrie, ora 18
Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și zona de munte

      În intervalul menționat, în sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei precum și în zonele de munte vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse și în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea.

Imagine

Articolul precedentCutremur de magnitudine importantă, marți seara, în România
Articolul următorCe protecție oferă vaccinurile actuale împotriva tulpinii OMICRON – Primul anunț oficial făcut de OMS