Prezența la vot în județul Suceava în turul al doilea al alegerilor prezidențiale era de 44,93%, duminică seară, la ora 21.00, la închiderea urnelor de vot.
Conform datelor publicate de Biroul Electoral Central, în județul Suceava au votat, duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidețiale, 271.316 persoane, dintre care 22.800 pe listele suplimentare, iar pentru 1.415 de persoane a fost deplasată urna mobilă. Procentual, prezența la vot în județul Suceava a fost de 44,93%, cu 1,92% mai multe față de primul tur al alegerilor prezidențiale.
Au fost înregistrate 123.167 de voturi exprimate la secțiile din mediul urban și 148.149 de voturi la secțiile din mediul rural.