1.901 angajatori suceveni au solicitat indemnizații de șomaj tehnic pentru un număr de 12.543 de angajați.

Valoarea totală a subvențiilor se ridică la de 7.589.253 lei. Conform directorului executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, au fost onorate toate solicitările eligibile înregistrate pentru șomajul tehnic din luna martie.

Începând de luni, 04 mai, se pot depune documentațiile aferente contractelor de muncă suspendate în luna aprilie, doar prin intermediul platformei digitale aici.gov.ro.

”În urma rectificării bugetare, conturile agenției au fost alimentate cu sume suficiente pentru a onora toate cererile pe care le vom primi în luna mai, chiar și în condițiile în care, conform estimărilor noastre, numărul acestora se va dubla. Pentru o procesare mai rapidă a documentelor și scurtarea termenelor de plată, rugăm angajatorii să acorde o atenție sporită la completarea documentelor.Din experiența procesării cererilor aferente lunii martie, principalele probleme întâmpinate, care au condus la întârzierea plăților, au fost: indicarea unor conturi greșite; documentele au fost semnate de expertul contabil și nu de reprezentantul legal al societății, cel care trebuia să-și asume răspunderea pentru veridicitatea datelor; datele de contact greșite (telefon, email), ceea ce a îngreunat comunicarea pentru remedierea greșelilor și efectuarea plăților. Insistăm asupra acestor aspecte, deoarece numărul contractelor de muncă suspendate pentru șomajul tehnic în luna aprilie trece de 20.000, iar noi ne dorim să onorăm cât mai repede toate solicitările”, a precizat Mirela Adomnicăi.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentColiziune între un autotren și un autoturism la Păltinoasa. O persoană a rămas încarcerată
Articolul următor32 de cazuri noi de coronavirus în județul Suceava