Brânza făcută fără lapte este mai degrabă o pastă de amidon a cărui gust și textură sunt îmbunătățite cu grăsimi vegetale. Aceasta este explicația unui nutriționist care ne avertizează să evităm astfel de preparate care ne pot îmbolnăvi grav.

 

Dr. Mihaela Bilic explică motivele pentru care nu trebuie să consumăm brânză vegetală. Pe lângă faptul că, din punct de vedere nutrițional,nu aduce beneficii, declanșează anumite boli. Într-o postare pe pagina sa de socializare, nutriționistul spune de ce trebuie să ne ferim cât putem de un astfel de preparat nociv, care, în realitate, este doar o găselniță alimentară.

„Ați gustat vreodată brânza vegetală, făcută fără lapte? Pentru cei care doresc să elimine din dietă produsele de origine animală sau pentru cei cu intoleranță la lactoză, industria alimentară a creat produse lactate în varianta vegetală. Problema? Brânza vegetală nu este mai sănătoasă nici pentru siluetă nici pentru sistemul cardiovascular. Și nu are valoarea nutritivă a brânzei clasice. Brânza făcută fără lapte este mai degrabă o pastă de amidon a cărui gust și textură sunt îmbunătățite cu grăsimi vegetale. Spre deosebire de brânza clasică care conține doar proteine și grăsimi animale, în brânza vegetală avem carbohidrații și uleiurile ca ingrediente principale. Asta înseamnă că are un indice glicemic crescut și crește riscul de obezitate și diabet de tip 2. În plus, grăsimea de cocos și de palmier sunt bogate în acizi grași saturați care favorizează tromboza și bolile cardiovasculare. Brânza vegetală este un produs ultra transformat și plin de aditivi, ca să fie obținute structura, culoarea și gustul de brânză adevărată”, arată medicul.

Medicul atrage atenția în postarea sa că, de multe ori, brânza vegetală conține mai multă grăsime și calorii decât brânza clasică: uleiul are 100% grăsime, în timp ce untul are doar 80%.

Conform nutriționistului, nici din punct de vedere nutrițional brânza vegetală nu prezintă interes.

„Aportul de proteine este foarte redus și vorbim de proteine de calitatea a-2-a. Conținutul de calciu este mic, iar calciu vegetal se absoarbe și se utilizează mai slab decât calciu de origine animală. Varianta vegetală nu conține vitaminele A și D prezente în mod natural în lapte și nici vitamina B 12 care există doar în produsele animale. Concluzia? Chiar dacă ați hotărât să fiți vegani, nu merită să consumați brânză vegetală. Decât un produs ultraprocesat, mai bine un pumn de migdale sau semințe. Iar pentru cei cu intoleranță la lactoză, aflați că brânza clasică are doar urme de lactoză. Deci puteți mânca o bucățică mică de brânză adevărată!”, este sfatul specialistului.

Articolul precedentCe cadouri să NU FACI de Ziua Îndrăgostiților. Între superstiții și bun simț
Articolul următorMinistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat care sunt cele patru modificări principale pe care România va trebui să le opereze în PNRR