Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt efectuează 28 percheziții, pe raza a 16 județe și a municipiului București, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Sunt percheziţii în Olt – (2 la Corabia şi 1 la Deveselu), Bucuresti – 5, Călărași – 3, Satu Mare – 2, Ilfov – 1, Suceava – 1, Teleorman – 1, Giurgiu – 2,  Timiş – 1, Alba- 1, Botoșani – 1, Covasna – 1, Ialomiţa – 1, Neamț – 1, Brăila – 2, Bihor – 1, Dolj- 1.

Sunt vizate sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2013-2016, o societate comercială nu ar fi înregistrat în evidența contabilă toate livrările către beneficiari, în suma de peste 10.796.000 de lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului către bugetul de stat.

De asemenea, reprezentanții societății respective ar fi declarat achiziții în valoare de aproximativ 69.000.000 de lei, care nu ar fi fost recunoscute de societățile partenere, denaturând astfel baza impozabilă, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

În baza unor mandate de aducere, trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt  pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale.

Articolul precedentCod galben de vânt și viscol pentru zona de munte a județului Suceava
Articolul următorAu venit rezultatele bărbatului din Suceava spitalizat cu suspiciune de coronavirus