Panică la Vatra Dornei unde un urs a intrat într-o gospodărie

Panică la Vatra Dornei unde un urs a intrat într-o gospodărie
Jandarmii suceveni alături de celelalte instituții abilitate au intervenit noaptea trecută la o gospodărie din Vatra Dornei, unde a fost semnalată prezența unui urs Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, în urma unui apel prin numărul unic de urgență 112, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm s-a deplasat la domiciliul unei familii din municipiul Vatra Dornei, fiind sesizată prezența unui urs. Ajunsă la fața locului, patrula a constatat că ursul a produs pagube materiale, a distrus mai multe garduri, a luat un porc, după care a părăsit zona. Au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava transmițând un mesaj RO-Alert pentru atenționarea populației din zona în care a fost semnalată prezența ursului. Totodată, jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a se asigura că ursul nu se întoarce și că nimeni nu este în pericol. Le reamintim cetățenilor că, în situația în care constată prezența ursului, trebuie să aibă grijă unde își depozitează resturile menajere, să nu se apropie de el pentru a face fotografii sau pentru a-l hrăni și să apeleze numărul unic de urgență 112.
Jandarmii suceveni alături de celelalte instituții abilitate au intervenit noaptea trecută la o gospodărie din Vatra Dornei, unde a fost semnalată prezența unui urs
Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, în urma unui apel prin numărul unic de urgență 112, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm s-a deplasat la domiciliul unei familii din municipiul Vatra Dornei, fiind sesizată prezența unui urs.
Ajunsă la fața locului, patrula a constatat că ursul a produs pagube materiale, a distrus mai multe garduri, a luat un porc, după care a părăsit zona.
Au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava transmițând un mesaj RO-Alert pentru atenționarea populației din zona în care a fost semnalată prezența ursului.
Totodată, jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a se asigura că ursul nu se întoarce și că nimeni nu este în pericol.
Le reamintim cetățenilor că, în situația în care constată prezența ursului, trebuie să aibă grijă unde își depozitează resturile menajere, să nu se apropie de el pentru a face fotografii sau pentru a-l hrăni și să apeleze numărul unic de urgență 112.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 21:20 - Numărătoare inversă pentru Artemis 2: patru astronauți trimiși pe Lună după 54 de ani
- 20:40 - Nicușor Dan: „Adoptarea euro, un pas esențial pentru competitivitatea României”
- 19:47 - Cine va conduce naționala cu Slovacia după retragerea lui Mircea Lucescu. Favorit pentru postul de selecționer
- 19:37 - Strada din Suceava asfaltată doar pe hârtie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News










