Ce i s-a întâmplat unui bărbat care a ajuns în Suceava....

Concret, clujeanul s-a mirat că prețurile sunt mai mici decât în orașul natal.

A fost descoperită o nouă gaură neagră, imensă! Aceasta are o...

Este una dintre cele mai mari descoperite până acum.

Horoscopul lunii aprilie 2023. Vin vremuri grele pentru anumiți nativi –...

Nativii vor trebui să se înarmeze cu răbdare pentru a reuși să depășească obstacolele

Austriecii de la OMV, învinși la Boțești. Comunitatea locală și emisiunea...

Anca Alexandrescu a prezentat la Realitatea PLUS, dovezi potrivit cărora, la Boțești, în Argeș, austriecii de la OMV vor să facă un depozit de stocare a dioxidului de carbon, cel mai mare din Europa

Incendiu într-o localitate din Suceava! Proprietarul a suferit atac de panică

Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai SVSU Cornu Luncii și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Baia.

Una din trei gravide nu merge la medici; numărul a crescut...

Salvați Copiii România face o dotare majoră la Spitalul Universitar de Urgență București, unde sunt monitorizate și gravide din Ucraina

Simulare BAC 2023. Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin...

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin, miercuri, proba la alegere a profilului şi specializării în cadrul simulării examenului de Bacalaureat, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Fostul director al CNAB și alte trei persoane, reținute de DNA...

Procurorii DNA instrumentează un dosar de luare de mită și trafic de influență

Vicepremierul Kelemen Hunor şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de...

Vicepremierul Kelemen Hunor şi-a depus, marţi, candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR. Alegerile vor avea loc la Congresul UDMR care se va desfăşura la Timişoara, la sfârşitul lunii aprilie.

Temperaturi mult mai scăzute decât în mod obișnuit, astăzi

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade în sudul Olteniei şi Munteniei