A șasea ediție a evenimentului „Oprește cancerul de col uterin” are loc marți, de la ora 17.00, la Muzeul de Istorie din Suceava.
De șase ani de zile comunitatea suceveană este chemată să lupte împotriva cancerului de col uterin implicându-se în dezbaterea „Oprește cancerul de col uterin”, un eveniment inițiat de jurnalista Adriana Dascălu Bulină de la Televiziunea Intermedia Suceava. Ediția de anul acesta va avea loc marți, 29 ianuarie, de la ora 17.00, la Muzeul de Istorie Suceava.
„Ia-ţi prietenele cu tine şi hai să afli totul despre o boală care, deşi poate fi prevenită, ucide, în România, cîte șase femei zilnic!”, este mesajul organizatorilor.
Cancerul de col este o boală care nu ar trebui să omoare pe nimeni și, totuși, România este pe primele locuri la mortalitate pentru că femeile află prea tîrziu diagnosticul, în stadii avansate ale bolii, atunci cînd rar se mai poate face ceva pentru ele.
Ce este cancerul de col uterin, de unde ar trebui să își ia femeile informațiile, ce trebuie să facă pentru a preveni îmbolnăvirea? Ce au de făcut atunci cînd află că sunt bolnave? Poate fi această boală tratată și altfel decît prin intervenție chirugicală? Cît de important este pentru o femeie bolnavă să găsească suport în familie, la serviciu, la spital, la biserică? Sunt doar cîteva dintre întrebările la care vor da răspunsuri medici, psihologi, preoți, bolnave.
În cadrul evenimentului, participanţii pot cumpăra bilete la tombolă şi pot face donaţii, banii strânşi ajungînd la o bolnavă de cancer de col uterin care are probleme financiare.
Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin” marchează Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
Lansată în 2007, acțiunea are scopul de a crește gradul de informare a femeilor asupra cauzelor cancerului de col uterin și de a atrage atenția asupra mijlocelor de prevenire.