Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Putna, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la tribuna stadionului din localitatea Putna .

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat materiale de construcție, depozitate în interiorul clădirii, cu degajări mari de fum.

Au ars materiale de construcție (polistiren extrudat, aproximativ 2000 de metri pătrați) depozitate în interior, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și s-au degradat instalația electrică, tavanul și pereții portanți, de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. De asemenea, s-au mai degradat, instalația electrică, pereții portanți și tavanul, de la etajul construcției, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 21:00.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAmânarea ratelor, adoptată azi de Guvern. Cu cât se îndatorează SUPLIMENTAR românii – calculele BROKERILOR
Articolul următorCod galben de ploi, vijelii și grindină în 25 de județe