Tragedie pe raza localității sucevene Berești, joi dimineață. O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod.

Imagine

În urma impactului două dintre victime au rămas încarcerate între fiarele mașinii.

Imagine

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Cele două victime încarcerate au fost extrase de pompierii militari. Din nefericire, una dintre victime a fost declarată decedată.  Ceilalți doi răniți sunt conștienți, dar cu traumatisme.Cele două victime încarcerate au fost extrase de pompierii militari. Din nefericire, una dintre victime a fost declarată decedată.  Ceilalți doi răniți sunt conștienți, dar cu traumatisme.

Imagine

Un tânăr de 22 ani, din comuna Forăști, în timp ce conducea auto marca Mazda, pe D.N.2E, pe raza loc. Brăiești, comuna Cornu Luncii, pe direcția Cornu Luncii către Gura Humorului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț situat pe partea dreaptă a drumului conform direcției de deplasare.

În urma accidentului a rezultat decesul unui tânăr de 17 ani, din comuna Forăști, pasager în autoturism și vătămarea corporală a unui bărbat de 31 de ani, pasager în autoturism,  și a conducătorului auto.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei

Imagine

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentCoronavirus. Primul site care va fi închis pentru fake news
Articolul următorÎncă patru cazuri confirmate de coronavirus în județul Suceava