Grav accident de circulație pe raza localității sucevene Oniceni, marți după-amiază. O persoană și-a pierdut viața după ce două tiruri și un autoturism au intrat în coliziune.

 

 

 

 

În urma impactului, unul dintre autotrenuri s-a răsturnat, iar șoferul, un bărbat de 48 de ani, a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă dintre fiare de către pompieri, dar din nefericire, avea leziuni incompatibile cu viața.

 

 

 

 

În urma accidentului și ceilalți doi șoferi au fost răniți și au primit îngrijiri de la echipajele medicale prezente la fața locului(un echipaj SMURD și unul SAJ). Șoferul autoturismului a refuzat transportul la spital în timp ce cel de-al doilea, cu leziuni minore, a fost transportat la spital de către ambulanța SAJ.

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit polițiștilor,  în timp ce conducea autotractorul cu semiremorcă, un bărbat de 48 de ani din comuna Breaza, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autotractorul cu semiremorcă condus de un bărbat de 26 de ani, din județul Prahova.După coliziune, autotractorul condus de bărbatul de 48 de ani a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanț, iar autotractorul condus de bărbatul de 26 de ani a intrat pe un câmp din apropiere.

 

 

 

 

Totodată, în spatele autotractorului din județul Prahova, circula autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani din județul Iași, care, pentru a evita coliziunea cu autotractorul care circula din sens opus, a virat stânga, oprindu-se pe acostament.

 

 

 

 

Conducătorii auto de 39 și respectiv de 26 de ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Articolul precedentCertificat de excelenţă, pentru al doilea an consecutiv, acordat Cetăţii de Scaun a Sucevei
Articolul următorGospodărie din Stamate, distrusă de un incendiu pornit de la un scurtcircuit FOTO