sursă foto facebook

O femeie și doi copii, de trei și cinci ani, au fost accidenați de un șofer băut. Accidentul a avut loc pe strada Calea Cernăuți, din orașul Vicovu de Sus, luni noapte. Un localnic de 23 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a păstrat distanța regulamentară în mers, intrând în coliziune față-spate cu autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani, din aceeași localitate. În urma impactului, autoturismul condus regulamentar a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din accident, a rezultat  rănirea ușoară a unei femei de 28 de ani și a doi minori de 3 și 5 ani, toți localnici, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani. Șoferii au fost testați cu  aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 31 de ani și de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru cel de 23 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.

Articolul precedentVIDEO Doi suceveni și-au încuiat copilul în mașină și s-au dus la plajă, în Mamaia
Articolul următorBeat și fără permis, un tânăr a furat mașina mamei sale și a ajuns în șant