Incendiu de proporții la o gospodărie din satul Hurjuieni, comuna Gălănești, în noaptea de joi spre vineri. O casă și două anexe au fost cuprinse de flăcări.

Gospodăria se afla într-un loc izolat și din această cauză incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.

 

 

 

 

 

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii SVSU Frătăuții Noi și SVSU Gălănești, cu cinci autospeciale de stingere.

Intervenția pompierilor a durat aproximativ patru ore.

În urma incendiului au ars casa de locuit și două anexe gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 140 mp. De asemenea, au mai ars zece tone de fân.

„Cea de-a treia anexă, o bucătărie de vară, a fost salvată de pompieri. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

Articolul precedentFemeia care și-a omorât trei nou-născuți a fost trimisă în judecată
Articolul următorDSP Suceava: Importanța vaccinării împotriva rujeolei