Nouă suceveni, fugiți din zona de carantină, au fost opriți de polițiști din drumul spre aeroportul din Iași. Șoferul autocarului a evitat un filtru de poliție, după ce a mers pe un drum de câmp din localitatea Bosanci.

Sâmbătă după-amiază, ora 15.30, nouă persoane care au părăsit zona de carantină instituită prin Ordonanţa Militară nr. 6/2020 au fost preluate către un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier din localitatea Drăguşeni, autocarul cu care se deplasau acestea fiind condus la sediul Poliţiei municipiului Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în cursul zilei de sâmbătă, cele nouă persoane, domiciliate în localităţile limitrofe municipiului Suceava, unde s-a instituit măsura carantinării prin Ordonanţa Militară nr. 6/2020 intenţionau să se deplaseze cu un autocar de transport persoane la aeroportul din municipiul Iaşi cu intenţia de a pleca în Germania pentru a efectua activităţi agricole sezoniere.

Din verificări s-a stabilit că șoferul vehiculului a evitat filtrul de poliție și a efectuat deplasarea pe un drum de câmp din localitatea Bosanci, după care a ajuns la sensul giratoriu din municipiul Fălticeni.

Toate cele nouă persoane au fost transportate la domiciliul lor cu autospecialele din dotare prevăzute cu perete despărţitor (capsulate), fiind sancţionate pentru încălcarea prevederilor Ordonaţei Militare nr. 6/2020 cu amenzi în cuantum de 18000 lei.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentO asistentă medicală s-a ales cu dosar penal pentru că nu a respectat măsura autoizolării la domiciliu
Articolul următorDoi frați aflați în izolare la domiciliu, suspectați că ar fi incendiat autoturismul polițistului de la Vatra Moldoviței