Canada a anunţat noi sancţiuni împotriva unor funcţionari ruşi în urma morţii lui Aleksei Navalnîi, pentru „încălcări flagrante şi sistematice” ale drepturilor omului comise de Rusia. Ucraina a intrat în ziua 740 a războiului. 

UPDATE 10:10

Șeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, îl critică pe fostul comandat-șef al armatei, generalul Valeri Zalujnîi, într-o nouă aparentă scindare la vârful armatei ucrainene, informează Ukraîinska Pravda.

„Dacă totul este bine și totul este minunat și totul este făcut corect, atunci de ce suntem în situația în care suntem?”, a spus Budanov la CBC News, după ce jurnaliștii l-au întrebat despre neînțelegerile dintre președintele Volodimir Zelenski și Zalujnîi.

El a spus de asemenea că nu s-a pus problema ca între cei doi să fi existat o ruptură la nivel personal întrucât unul dintre ei „era un subordonat direct al celuilalt”.

UPDATE 09:20 – Un pod de cale ferată din apropierea oraşului rus Samara, din regiunea cu acelaşi nume, a fost zguduit de o explozie, a relatat luni agenţia de presă rusă RIA, care a citat serviciile de urgenţă, transmite Reuters, care menţionează că nu au fost difuzate informaţii despre victime.

Traficul feroviar a fost suspendat peste acest pod din cauza „interferenţelor ilegale”, potrivit autorităţilor feroviare ruse.

Agenţia de presă rusă TASS a relatat că podul a fost avariat de un dispozitiv exploziv.

Samara este un oraş industrial din sudul Rusiei, pe malul râului Volga, al şaselea oraş ca mărime din Rusia.

UPDATE

Canada a anunţat noi sancţiuni împotriva unor funcţionari ruşi în urma morţii lui Aleksei Navalnîi. Sunt vizaţi de această nouă serie de sancţiuni canadiene şase înalţi funcţionari şi membri ai personalului cu rang înalt din serviciile de urmărire penală, judiciară şi corecţională.

Într-un comunicat, Ottawa a precizat că aceşti responsabili „au participat la încălcarea drepturilor omului ale lui Navalnîi, la pedeapsa crudă şi, în cele din urmă, la moartea sa”.

„Împreună cu partenerii săi, Canada va menţine presiunea asupra guvernului rus pentru a efectua o anchetă completă şi transparentă asupra morţii lui Navalnîi”, a declarat ministrul de externe Mélanie Joly.

După moartea lui Aleksei Navalnîi, un critic înverşunat al lui Vladimir Putin, guvernul Justin Trudeau l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Canada pentru a „cere o anchetă completă şi transparentă” asupra decesului său.

Opozantul rus a murit pe 16 februarie în circumstanţe neclare într-o colonie penală din Arctica, unde ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism”. El avea 47 de ani.

Familia lui, prietenii săi şi mulţi lideri occidentali l-au acuzat pe liderul de la Kremlin că este „responsabil” pentru „uciderea” lui, ceea ce Kremlinul respinge cu fermitate.

Preşedintele rus, care în ultimele zile a avertizat Occidentul împotriva unei „ameninţări reale” de război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina, încă nu a comentat moartea principalului său adversar, al cărui nume nu-l pronunţă niciodată.

Articolul precedentGheorghe Mărmureanu analizează când ar putea avea loc următorul cutremur major în România
Articolul următorA încercat să-și apere mama și și-a ucis propriul tată