Ninsoare abundentă miercuri seară în zona Dornelor, pe DN 17.
Diana Gășpărel, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, a transmis că în jurul orei 20.30, nu erau blocaje în trafic în zona respectivă. Aceasta a precizat că pe DN 17 se circula în condiții de iarnă.
În zona interveneau trei utilaje de deszăpezire și un echipaj de poliție rutieră.
„Pe Pasul Tihuța carosabil la negru, ninsoarea s-a oprit. Poiana Stampei – Vatra Dornei – Iacobeni zăpada frământată 0-2 cm, ninge. DN 18 și DN 17B zăpadă frământata 0-1cm, ninge slab. Pasul Mestecaniș, Palma, fără precipitații, carosabil umed. Utilaje pe toate sectoarele de DN. Nu sunt blocaje, accidente, se circulă în condiții de iarnă”, a transmis Diana Gășpărel.