Un microbuz în care se aflau zece persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile, luni dimineaţă, în localitatea Drăgoieşti din Suceava. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au anunţat că incidentul a necesitat intervenţia promptă a echipajelor de intervenţie.

Pentru a face faţă situaţiei şi a asigura gestionarea eficientă a misiunii, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava.

La locul accidentului au sosit rapid o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanţe SMURD, inclusiv o unitate de Terapie Intensivă Mobilă, precum şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

„După evaluare, s-a constatat că doar trei persoane, conştiente şi cooperante, au avut nevoie de asistenţă medicală. Aceste persoane, cu diferite traumatisme, dar conştiente şi cooperante, vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava”, au informat oficialii ISU Suceava.

Foto: ISU Suceava

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentIGSU: PESTE 5.400 DE PERSOANE EVACUATE DIN CAUZA VREMII SEVERE ÎN 28 DE LOCALITĂȚI
Articolul următorȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ CONVOCATĂ LA MINISTERUL DE INTERNE DE CĂTRE PREMIERUL MARCEL CIOLACU