Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă și în acest an cu avionul la Suceava și va fi împărțită credincioșilor ortodocși din județ.
Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în acest an la Suceava, după ce preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a discutat cu ÎPS Pimen despre aducerea Luminii Harice pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, a anunţat şeful administraţiei judeţene.
„Şi în acest an Lumina Sfânta va fi adusă la Suceava, pe Aeroportul Ştefan cel Mare. Va fi o delegaţie de la Arhiepiscopie, formată dintr-un preot şi un mirean, care va pleca cu un avion privat la Bucureşti”, a spus Flutur.
Pe de altă parte, Flutur a spus că, de Paşte, Consiliul Judeţean Suceava va organiza la Muzeul Satului Bucovinean, un concert de cântece religioase şi toacă, un concurs de ciocnit ouă, dar şi un concert extraordinar susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică.
„Vor fi cântece religioase, concurs de ciocnit ouă, tocaşii Bucovinei vor fi parte a unui concert extraordinar susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică, un concert de toacă şi clopotele Bucovinei. Am transmis pensiunilor să includă în programul lor aceste evenimente, să organizeze participarea turiştilor”, a spus Flutur.
Lumina Harică este adusă la Suceava din anul 2009, când, la iniţiativa lui Gheorghe Flutur, a fost adusă pentru prima dată în România, fiind distribuită parohiilor din întreg judeţul, celor din judeţele apropiate, precum şi din regiunea Cernăuţi.