Licitația pentru drumul expres Pașcani-Suceava-Siret, lansată săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare va fi lansată pe sistemul achizițiilor publice licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul noului drum expres Pașcani-Siret.

Ministrul Trasporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat, joi, într-o vizită în județul Suceava, unde a vizitat șantierele șoselelor de centură ale municipiilor Suceava și Rădăuți. La Suceava, Răzvan Cuc a anunțat că săptămâna viitoare va fi lansată în sistemul achizițiilor publice licitația pentru construirea unui drum expres pe traseul Pașcani-Suceava-Siret.

La șoseaua de centură a Sucevei, ministrul Răzvan Cuc a primit promisiuni din partea constructorului că lucrările vor fi finalizate până 17 septembrie, termenul asumat prin contract.

Pe de altă parte, Răzvan Cuc a criticat soluția aleasă la Zidul Morții și a anunțat că în zonă vor fi instalați stâlpi de iluminat în plus față de proiectul inițial.

Rerezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au mai anunțat că vor fi continuate lucrările pe drumul E85, de la Fălticeni până la Drăgușeni, și că vor fi reluate reparațiile pe DN 29A, Adâncata – Zvorîștea.

Tot joi, ministrul Răzvan Cuc a vizitat și șantierul șoselei de centură a municipiului Rădăuți.

Articolul precedentPrimarul Ion Lungu a participat la lansarea cărții președintelui Klaus Iohannis
Articolul următorButoi plin cu țigări de contrabandă, descoperit în râul Suceava de polițiștii de frontieră VIDEO