Președintele Gheorghe Flutur a convocat Consiliul Judeţean Suceava pentru vineri, 12 iunie, într-o ședință extraordinară în care se propun spre aprobare două proiecte de hotărâri privind finanțarea achiziționării unor echipamente și modificarea organigramei la Spitalul Judeţean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în vederea îmbunătățirii performanțelor de testare a pacienților și personalului medical.
Astfel, în vederea realizării într-un timp cât mai scurt și a unui număr crescut de teste pentru a se asigura un triaj epidemiologic eficient în Spitalul Judeţean Suceava, se propune aprobarea finanțării pentru achiziționarea unui aparat de amplificare RT PCR multiplex și a unei centrifuge specifice.
Aceste echipamente urmează să intre în dotarea noului Laborator BK și biologie moleculară a cărei înființare a fost avizată favorabil de DSP Suceava, iar propunerea de modificare a structurii organizatorice a Spitalului Judeţean Suceava prin înființarea Compartimentului de biologie moleculară în cadrul acestui laborator se află în cel de-al doilea proiect de hotărâre.
In acest fel, Spitalul Judeţean Suceava va avea unul dintre cele mai performante laboratoare de analize medicale cu compartiment de diagnostic molecular, unic în zonă.
De asemenea, se propune aprobarea finanțării, la inițiativa Spitalului Judeţean Suceava, a achiziției unor dotări necesare desfășurării activității Spitalului în contextul reluării activităților pentru pacienții non-COVID concomitent cu susținerea, în continuare, a îngrijirii pacienților COVID. Este vorba despre un motor craniotomie necesar în contextul separării activității din blocul operator în două sectoare, COVID și non-COVID, precum și dotări pentru asigurarea triajului epidemiologic al pacienților Secției oncologie.
De asemenea, ca urmare a analizei efectuate de specialiștii din Spital, se propune finanțarea în vederea dotării Blocului operator cu sistem de electrochirurgie avansată și sistem videocoledocoscopic.