Izoleta din dotarea ISU Suceava nu mai poate fi folosită după ce a rămas fără filtre.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată a precizat că în noaptea de marți spre miercuri a fost folosit ultimul set de filtre, atunci când un pacient de 37 de ani a fost transferat la Iași, după ce a fost diagnosticat cu coronavirus.

Așteptăm ca IGSU să ne trimită necesarul pentru care sunt făcute demersuri”, a informat Găleată.

El a precizat că până vor ajunge la Suceava aceste filtre, în cazul în care vor apărea noi cazuri de coronavirus, personalul medical și paramedical, cât și pacientul, se vor echipa corespunzător și transportul se va face cu ATPVM ( autospeciala pentru transport victime multiple).

„Ulterior, sunt aceleași proceduri de decontaminare și dezinfectare a personalului și a autospecialei. Se vor lua măsuri inclusiv de evitare a contactului pacientului cu alte persoane, pâna la locația în care va fi carantinat. În acest caz protecția este asigurată la fel ca și în izoleta, aspect confirmat verbal și de directorului Spitalului de Boli Infecțioase Iași, dr. Carmen Dorobăț”, a precizat Alin Găleată.

Imagine

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat faptul ATPVM este mai spațioasă, dar are o dotare similară cu ambulanțele normale, avantajul acesteia fiind faptul că cele doua compartimente pacient / personal – sunt separate. Astfel, se asigura izolarea, și inclusiv se pot efectua decontaminarea și dezinfecția mai ușor.

Articolul precedentVeste proastă dată de medicii ieșeni! Pacientul din Suceava, diagnosticat cu coronavirus, transferat la ATI. Acolo a ajuns și un alt sucevean, infectat cu COVID-19
Articolul următorSpitalul Județean Suceava va avea un echipament medical pentru depistarea coronavirusului