Generalul chirurg Ionel Paul Oprea a explicat, la Realitatea PLUS, ce a găsit la spitalul din Suceava în momentul în care s-a instalat conducerea militară, scrie realitatea.net.

”Am găsit o sincopă în coordonare și în conducerea spitalului. În mare parte conducerea spitalului era in izolare, în carantină. Practic, această nenorocită de epidemie a distrus sistemul de conducere al spitalului. O mare parte din personal era în carantină. Suntem spre sfârșitul episodului de boală pentru foarte mulți colegi din fericire. Mai avem colegi internați, dar urmează să facă pașii ieșirii din spital, dacă testele vor ieși negative.

Apropo de atitudinea medicilor, nu e mâna armatei, noi suntem tot medici. Am trecut la regulamente care trebuie modificate și adaptate la situația actuală. Realitățile sunt altele. Aceștia sunt primii pași, s-au stabilit circuitele, am organizat cât de cât situația din spital. Am primit sprijin și din partea colegilor de la Cluj, Iași încât ușor, ușor vom reporni activitatea la nivel adecvat solicitării”, a explicat secretarul de stat trimis la Suceava.

Întrebat dacă medicii renunță, de frică și dacă li se îngăduie să rămână acasă, Ionel Paul Oprea a răspuns că fiecare face o solicitare în scris, iar cererea este analizată de comisie.

”Avem și au fost analizate o parte din ele în temei legal. Se soluționează punctual fiecare solicitare. Foarte mulți au rămas acasă pentru că au boli grele și ar fi păcat să-i aducem la serviciu să să fie expuși, să le punem viața în pericol. Toate sunt soluționate în favoarea angajatului. Suntem îngrijorați de situația multor colegi care sunt destul de bolnavi și totuși au venit la muncă, dar în condițiile actuale e bine să stea acasă. Noi încercăm să îi protejăm.

Nu poți să realizezi o unitate într-o echipă cu oameni care au alte opțiuni și poate că sunt obictive. Cine poate participă, cine nu, nu participă. Dacă nu poți să-l mobilizezi prin dialog, mai bine se duce acasă, nu este normal, nu putem face echipă”.

Referitor la cei pe care Ionel Oprea i-a numit ”alintați”, acesta a completat: ”Din luările de cuvânt ale unor colegi, mi se pare că lucrurile au fost lăsate așa… Nu se poate ca medic diagnosticat cu boli transmisibile să mergi prin societate, să faci consultații. Trebuie să existe disciplină”.

Cât despre medicii care ar fi obligați să facă duș, meargă prin curte goi, doi câte doi, medicul a spus: ”Este fals, nu am obligat pe nimeni, avem o instalație de decontaminare, au dușuri. Nu i-a obligat nimeni să stea în curte câte doi. Mă amuză aceste informații pe care le difuzează unul și altul. Nu este adevărat”.

S-a ascuns dimensiunea dezastrului la Suceava?

”Ancheta nu am făcut-o eu și nu am toate datele problemei. Am fost numit în minister după. Eu am avut o discuție cu domnul ministru și mi-a spus punctual câteva aspecte, dar eu am luat act în mare de ceea ce s-a întâmplat pentru a ști cum să planific. Nu am venit să fac anchete, eu vreau să construiesc, vreau să devină o echipă bine protejată să facă față acestei pandemii”.

Când se consideră misiunea încheiată?

”Atunci când vom fi în siguranță din punct de vedere epidemiologic și când nu vom mai avea îmbolnăviri în rândul pacienților”, a spus Ionel Paul Oprea la Realitatea PLUS.

Articolul precedentCompletări și derogări privind intrarea și ieșirea din zona de carantină
Articolul următorO șoferiță din Poiana Stampei a urcat beată la volan și s-a izbit cu mașina într-un podeț