Reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au montat și pus în funcțiune,în cursul zilei de sâmbătă, o instalație de dezinfectare a mașinilor care intră în curtea SJU Suceava, inclusiv a ambulanțelor.

Componentele instalației au fost donate comunității sucevene de Societatea EGEA INVEST din Ploiești, condusă de domnul Edouard George Anisia.

De asemenea, la realizarea acestei instalații au mai contribuit: domnul Thomas Singh, CEO MEA Metal Applications Romania din Dej, care a sponsorizat grătarele de trecere a autospecialelor, și domnul Radu Perpelea, administratorul companiei DYROT IMPEX din Ploiești, care a sponsorizat manopera pentru automatizarea instalației.
Transportul, montarea și punerea în funcțiune a instalației au fost asigurate de Universitatea suceveană.

„De la declanșarea crizei actuale, pe lângă această instalație de dezinfectare, USV s-a mai implicat în lupta împotriva noului coronavirus prin: linia completă de testare cu extractor și PCR, care furnizează rezultate în 6 ore de la recoltare, pentru toate probele care vin din spital, cadre medicale sau pacienți; Centrul de consiliere pentru cadrele medicale, atât pe plan emoțional, cu psihologi, cât și științific, cu implicarea unor medici din Cluj-Napoca; pachetul de programe software dezvoltate in-house, pentru gestionarea bazei de date a probelor și rezultatelor la DSP; robotul pentru interogarea tuturor persoanelor în vârstă și depistarea situațiilor problematice (proiect pilot pentru Suceava, Cluj, București, Dolj și Constanța); căminele puse la dispoziția cadrelor medicale, în Suceava și Vatra Dornei”, au transmis reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentUn pacient în stare gravă, infectat cu coronavirus, transferat cu o aeronavă militară de la Suceava la București
Articolul următorNoi decese cauzate de infecția cu coronavirus. Bilanțul la nivel național a ajuns la 306