O cabană din municipiul Vatra Dornei a ars ca o torță în această noapte. Pompierii s-au luptat aproape zece ore pentru a stinge focul.

 

 

 

 

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentele de Pompieri Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD dar și lucrători de la SVSU Dorna Arini.

 

 

 

 

 

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Potrivit lui Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, cabana nu era locuită, iar incendiul a fost observat de la distanță și anunțat când deja ardea generalizat clădirea(din lemn).

 

 

 

 

Incendiul a fost lichidat după aproape zece ore de efort susținut din partea forțelor de intervenție. A ars cabana, parter+ etaj, pe aproximativ 600 mp, cu bunurile din interior.

 

 

 

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat.

 

 

 

 

Instalația de alimentare cu energie electrică era asigurată cu un generator și panouri fotovoltaice. Au fost salvate un grajd, o construcție anexă și fondul forestier.

Articolul precedentIncendiu pe o suprafață de 800 de metri pătrați la o cabană din Vatra Dornei
Articolul următorPrognoza meteo pentru perioada 4 noiembrie – 2 decembrie