Incendiu violent la o gospodărie din localitatea Dorna Candrenilor, sâmbătă după-amiază.

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Imagine

La sosirea echipajelor, ardeau un adăpost de animale și vegetația uscată din zonă, cu pericol de propagare la casa de locuit a proprietarului. În urma incendiului au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 80 mp, vegetație uscată pe aproximativ 1000 mp și circa 2 metri cubi lemn de foc.

Imagine

Incendiul a izbucnit în urma unui foc deschis în spații deschise, pentru curățenia de primăvară. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului, cu bunurile aferente.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedent429 de cadre medicale din județul Suceava sunt infectate cu COVID 19
Articolul următorAmbulatoriul de diabet al Spitalulului Județean Suceava își va relua activitatea începând de luni