Incendiu la o firmă de prelucrare a lemnului din localitatea Sasca Nouă, din comuna Cornu Luncii, miercuri după-amiază.

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardea parțial acoperișul unei hale de producție, cu pericol de propagare la întreaga clădire, cu o suprafață totală de aproximativ 1.000 mp.

Flăcările au fost localizate și lichidate în limitele găsite, astfel că au ars doar 50 mp din acoperișul construcției și s-au degradat pereții interiori pe aproximativ 25 mp.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră și cauza probabilă de izbucnire a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Articolul precedentJurnalistul Sebastian Oancea, un nou proces câștigat cu baronul Marian Oprișan. Culisele procesului de care au fugit toți judecătorii din Vrancea
Articolul următorAccident rutier cu o victimă, la Frasin. O șoferiță nu s-a asigurat la manevra de întoarcere