Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Văleni, comuna Cornu Luncii, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Imagine

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești, cu pericol de propagare la două case de locuit.

Imagine

Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore și au ars o bucătărie de vară pe 60 mp, un atelier de sudură pe 40 mp, un depozit de materiale pe 80 mp și un adăpost de animale pe 20 mp. Au mai ars un utilaj forestier (TAF) și circa 20 de metri cubi de lemn. S-au degradat pereții bucătăriei de vară.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentUn bărbat a fost filmat când fură un dozator cu dezinfectant dintr-o scară de bloc VIDEO
Articolul următorNumărul persoanelor infectate cu COVID-19 în România, a depășit 11.000