Incendiu la o cabană de lemn din satul Slătioara, comuna Râșca, vineri în jurul prânzului. O femeie de 87 de ani a suferit arsuri și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, ardea construcția din bârne de lemn, cu pericol de propagare la arborii din apropiere. Pompierii paramedici SMURD au preluat o femeie, în vârstă de 87 de ani, care avea arsuri la nivelul feței și pe mâini. Militarii i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Fălticeni.
În urma incendiului au ars cabana de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 mp, elemente de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interior. S-au degradat pereții portanți ai clădirii.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.