Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni și cei ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Boroaia, Cornu Luncii și Râșca, au intervenit cu 9 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Boroaia.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul casei de locuit, adăpostul de animale și anexele gospodărești cu pericol de propagare la întreaga locuință.

Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și bunuri din interior (elemente de mobilier, materiale textile și electrocasnice). Au mai ars adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și alte două anexe gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 170 de metri pătrați. În incendiu au pierit 60 de păsări de curte (pui).

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

Pompierii au salvat restul casei de locuit, în limitele găsite.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentSIMULARE Bacalaureat 2022: LUNI încep testările
Articolul următorSecretarul general al NATO: Un atac chimic al Rusiei „ar schimba enorm natura” conflictului