Inaugurarea drumului Via Transilvanica va avea loc la Mănăstirea Putna

????????????????????????????????????

Drumul Via Transilvanica de pe raza județului Suceava, realizat de Asociația Tășuleasa Social, va fi inaugurat la 22 iulie, la Mănăstirea Putna.

Inaugurarea Drumului Via Transilvanica din judeţul Suceava va avea loc în data de 22 iulie 2019 ora 11.00 în localitatea Putna, judeţul Suceava.

Via Transilvanica, proiectul asociaţiei Tășuleasa Social, inaugurat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de 1000 km care pornește de la Putna în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta-Turnu Severin. Scopul proiectului este să pună în valoare bogăţiile cultural-istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunităţile locale cât și cu ecou internaţional.

Fiind un traseu public este destinat tuturor iubitorilor de drumeţie, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare.

Via Transilvanica străbate zece judeţe, zone de mare importanţă culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în tara noastră.

Articolul precedentBărbat strivit de un camion pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava VIDEO
Articolul următorPagube de 10.000 de lei în urma unui incendiu la o gospodărie din Burla