foto gorjeanul.ro

Un bărbat de 56 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul. Accidentul a avut loc pe când acesta se afla la adunat fân de pe un teren din municipiul Câmpulung Moldovenesc. La coborârea de pe teren, bărbatul a pierdut controlul tractorului, prevăzut cu greblă mecanică, și s-a răsturnat cu acesta pe o distanță de aproximativ 15 metri. În urma accidentului acesta a fost rănit. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței care l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, plăgi frontale și plagă piramidă nazală. Acesta a rămas internat în unitate medicală.

Articolul precedentVIDEO Mihnea Blidariu, mesaj pentru jandarmi: „Alăturați-vă protestelor!”
Articolul următorȘofer reținut după ce a provocat un accident și a fugit de la fața locului. În evenimentul rutier a fost rănit fiul acestuia