Un bărbat de 27 de ani din comuna Mălini a scăpat cu viața ca prin minune după ce căruța condusă de acesta a fost spulberată de un autoturism marca BMW.
Accidentul a avut loc pe raza comunei Cornu Luncii și a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.
În data de 20 ianuarie, în jurul orei 03.30, în timp ce conducea atelajul hipo neînregistrat și nesemnalizat corespunzător pe DJ 209A din comuna Cornu Luncii, ajuns la intersecția cu DN 2E, bărbatul de 27 de ani nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani, din judeţul Iași, fiind spulberat de acesta.
Impactul a fost unul foarte violent, atelajul hipo s-a făcut bucăți, iar căruțașul a fost aruncat mai mulți metri în aer și proiectat pe carosabil. Pe imagini se observă cum bărbatul și calul se ridică în picioare imediat după accident.
Potrivit oamenilor legii, în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oaemenii legii au întocmit în cauză dosar penal.