Instanţa supremă i-a desemnat, miercuri, prin tragere la sorţi, pe cei cinci judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 1 decembrie.

Au fost traşi la sorţi trei judecători de la secţiile civile, unul de la Secţia penală şi un magistrat de la Secţia contencios:

* Dorina Zeca – Secţia I Civilă;

* Irina Alexandra Boldea – Secţia I Civilă;

* Alina Oana Surdu – Secţia a II-a Civilă;

* Adrian Glugă – Secţia Penală;

* Bogdan Cristea – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Potrivit art. 2 alin (4) din OUG nr. 21/2024, în termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui său, Biroul Electoral Central se completează cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic şi al fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale prevăzute la alin.(2) lit. c), d) şi e), iar în termen de 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic şi al fiecărei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. c), d) şi e), în limita numărului de membri prevăzut la alin. (2).

AGERPRES

Articolul precedentPREMIERUL MARCEL CIOLACU ANUNȚĂ MĂSURI PENTRU BOLNAVII DE CANCER ȘI PROGRAM DE ÎNGRIJIRI PALIATIVE
Articolul următorTENIS DE MASĂ: CAMELIA CIRIPAN ŞI-A ASIGURAT O MEDALIE LA JOCURILE PARALIMPICE DE LA PARIS