Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 11.00, pe DN 2E, între localitățile Horodnic de Sus și Voitinel.

Potrivit martorilor, un scuter pe care se aflau un bărbat de 71 de ani și nepotul acestuia, în vârstă de 12 ani, a fost lovit de o autoutilitară. În urma impactului foarte puternic bătrânul a decedat, în timp minorul a fost grav rănit.

 

 

 

 

 

 

În timp ce conducea mopedul neînregistrat pe DN 2E, în interiorul comunei Horodnic de Sus, ajuns la intersecția cu DC Hardic,  un localnic 71 de ani, a efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde pe drumul comunal, moment în care, a fost acroșat din spate de autoutilitara condusă de un tânăr de 20 de ani din județul Vrancea, care intenționa să efectueze manevra de depășire.

 

 

 

 

 

 

 

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovăția producerii evenimentului rutier aparține ambilor conducători de vehicule, întrucât conducătorul mopedului nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, iar conducătorul autoutilitarei a efectuat neregulamentar manevra de depășire”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

 

 

 

 

 

 

 

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

 

 

 

 

 

 

 

Sursă foto Facebook Tudosi Ciprian Geanina

Articolul precedentBărbat din Salcea evacuat din casă, după ce și-a bătut soția și fiul
Articolul următorDouă persoane au fost lovite de trăsnet în Masivul Călimani. Una dintre ele a decedat