Alpinistul timişorean va încerca o ascensiune pe Gasherbrum II (Pakistan).

Horia Colibăşanu a plecat într-o nouă expediţie, joi, din dorința de a cuceri cel de-al 11-lea din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri.

Alpinistul timişorean va încerca o ascensiune pe Gasherbrum II din Karakorum, relatează Radio România Sport.

Salut, sunt Horia Colibăşanu! Împreună cu Silviu Bălan, plecăm spre Pakistan. Ținta noastră Gasherbrum II, 8.035 de metri. Sperăm ca, peste o lună, să ne auzim cu bine de pe vârf„, a transmis temerarul pe Facebook.

În 2023, Horia Colibăşanu a urcat pe vârful Broad Peak, de 8.051 de metri, acesta fiind cel de-al zecelea vârf de peste 8.000 de metri pe care l-a atins.

De-a lungul carierei, alpinistul a participat la 24 de expediţii internaţionale, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu 10 “optmiari” cuceriți.

Articolul precedentÎncepe FITS 2024
Articolul următorAna Bogdan va evolua la Jocurile Olimpice