Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a vizitat vineri Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”. Excelența Sa a afirmat că este primul liceu militar din România pe care îl vizitează.
În cadrul acestei vizite a avut loc o prezentare a istoricului colegiului și o trecere în revistă a performanțelor și realizărilor elevilor ștefăniști.

Întâlnirea a continuat cu vizitarea spațiilor și facilităților de pregătire, galeriei comandanților, capelei, sălii de lectură a bibliotecii și sălii de tradiții a colegiului.
Hans Klemm s-a întâlnit cu elevii, profesorii și instructorii militari din colegiu.
Ambasadorul le-a vorbit elevilor câmpulungeni despre cooperarea militară dintre SUA și România și prioritățile Parteneriatului Strategic. Elevii ștefăniști s-au arătat interesați să afle detalii despre experiența de diplomat a ambasadorului.
În discursul său, Hans Klemm i-a încurajat pe elevii militari câmpulungeni să își urmeze visurile de a accede în cariera militară și i-a îndemnat să urmeze exemplul lui Andrei-Alexandru Savin din promoţia 2018, care a fost admis la United States Air Force Military Academy, Colorado Springs. De asemenea, le-a urat mult succes celor trei elevi care susțin deja probe de admitere pentru academiile din SUA.
