Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Udești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Udești.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o anexă gospodărească și acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane, care au suferit un atac de panică. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital.

Au ars anexa gospodărească și acoperișul casei de locuit, corp comun, pe o suprafață totală de aproximativ 60 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.  

Pompierii au salvat restul casei de locuit, în limitele găsite.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentCasă făcută scrum la Teșna
Articolul următorUn român, rezident în Marea Britanie, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România