Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a votat, duminică dimineață, la Gura Humorului.
Flutur a venit la secţia de votare organizată în Şcoala Generală nr. 3 împreună cu soţia sa, Anca Ilca Mureșan. Alături de cei doi au mai fost prezenți senatorul PNL Daniel Cadariu, vicepreşedintele CJ Suceava, Gheorghe Niţă, dar și mai mulți liberali din Gura Humorului.
Gheorghe Flutur a declarat că a votat pentru un președinte care să scoată Suceava și Moldova din izolare.
„Am votat pentru un președinte care să scoată Suceava și Moldova din izolare, pentru dezvoltarea zonei noastre, pentru o țară normală, pentru întoarcerea tinerilor acasă, pentru echilibru și pentru prosperitatea românilor”, a declarat Flutur.