Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus cercetează o persoană cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în microbuzul căreia au fost descoperite 22 recipiente cu freon, acestea fiind ulterior ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Duminică, 28 mai a.c., la ora 18.40, în PTF Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 58 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Ucraina.

În urma efectuării unui control amănunțit, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse în bagajele personale ale cetățeanului, 22 recipiente cu agent refrigerant (freon).

Recipientele cu freon, în valoare de 6.200 lei, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la contrabandă calificată și transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentExamenele de Evaluare Națională și Bacalaureat s-ar putea amâna. Anunțul de ultimă oră al sindicatelor din Educație
Articolul următorTwitter riscă să fie interzisă în UE dacă nu combate „dezinformarea”