FOTO VIDEO Șapte persoane rănite într-un accident cu patru mașini, pe DN2, la Fălticeni

Șapte persoane au fost rănite, marți dimineață, într-un accident rutier în care au fost implicate patru mașini. Evenimentul rutier s-a produs pe DN2, lângă Fălticeni.

Accidentul s-a produs marți dimineață, în jurul orei 7.00, pe DN2, la ieșire din municipiul Fălticeni spre Suceava. În accident au fost implicate patru autovehicule: un camion, două microbuze și un autoturism.

Cele două microbuze s-au răsturnat pe carosabil, camionul a ajuns în afara drumului, spre iazul din apropiere, iar autoturismul s-a oprit pe mijlocul șoselei.

Șapte persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Circulația a fost blocată complet până la ora 8.45, când a fost reluată pe un singur fir.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentUn bărbat din Râșca a fost găsit spânzurat într-o anexă din gospodăria sa
Articolul următorPieton lovit de o mașină pe centura Sucevei. Bărbatul a murit la spital