Un accident rutier foarte grav, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei, s-a produs vineri dimineața pe DN 17, pe raza localității Uriu, în Bistrița-Năsăud. Atât șoferul, cât și pasagerii sunt din județul Suceava. Accidentul s-a produs se pare pe fondul oboselii conducătorului auto.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un autoturism a intrat, în această dimineață, într-un cap de pod la Uriu, pe DN 17, la km 15+200. La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje, atât din Bistrița-Năsăud, cât și din Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una încarcerată, cu leziuni incompatibile cu viața, trei conștiente și cooperante care sunt evaluate la fața locului de către echipajele medicale”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Două dintre victime au fost transportate la spitalul din Dej.

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Suceava, un tânăr de 27 de ani din același județ, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un imobil”,  a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În urma impactului foarte violent, o femeie de 53 de ani ( din comuna Stulpicani) pasageră în autoturism și-a pierdut viața. Șoferul ( din comuna Stulpicani) și alți doi pasageri, un tânăr de 17 ani ( din comuna Stulpicani) și o femeie de 70 de ani( comuna Ostra) au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest-negativ.

Articolul precedentMașină cuprinsă de flăcări în Sf. Ilie FOTO
Articolul următor87 de persoane se află în carantină în județul Suceava