Cercetătorii de la Centrul European de Cercetări Nucleare(CERN) Geneva, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Nucleară “Horia Hulubei”( IFIN-HH) Măgurele și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group, organizează vineri, 22 martie, începând cu ora 10.00, la Observatorul Astronomic și Planetariul din Suceava, [email protected].

Acțiunea se adresează elevilor de liceu din clasele IX-XII și le permite, de-a lungul unei zile, să ia contact cu mediul de cercetare de la CERN, de pe platforma Măgurele și de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Pe durata acestei zile, elevii vor avea ocazia să audieze cursuri de particule elementare, să viziteze obiective din campusul  USV și să participe la analizarea datelor reale achiziționate în experimentul de energii înalte LHCb.

Elevii vor avea posibilitatea să discute rezultatele obținute, prin videoconferință, cu cercetătorii de la CERN, precum și cu colegi din alte centre științifice (Cagliari, Florența, Moscova MISIS, Barcelona) care sunt implicate în programul [email protected]

Participarea va fi recunoscută prin acordarea de diplome.

Articolul precedentMuniție din al Doilea Război Mondial descoperită la Moldova Sulița
Articolul următorColiziune între un autoturism și un tir pe DN 17, în Pasul Mestecăniș FOTO