Doi suceveni s-au ales cu dosare penale pentru fals în declarații, alți 12 au fost amendați pentru că nu au respectat măsura autoizolării și trei baruri din Câmpulung Moldovenesc au fost sancționate pentru că nu au respectat Ordonanța Militară.

La nivelul județului Suceava, în cursul zilei vineri, urmare a măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea riscului de răspândire cu noul coronavirus COVID- 19, au acționat un număr de 152 de polițiști, 49 de polițiști locali și 12 jandarmi.

Efectivele menționate au realizat acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, de verificare a locațiilor de carantinare, precum și de verificare a unităților comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență. Astfel au fost verificate  663 persoane aflate în autoizolare, 142 de unități economice și 140 de persoane aflate în carantinare instituționalizată.

Acțiunile de verificare s-au finalizat cu întocmirea a două dosare penale pentru fals în declarații cu privire la datele funizate la persoane aflate în zona Suceava și Fălticeni, aplicarea a 16 sancțiuni contravenționale din care 12 pentru nerespectarea măsurii autoizolării cu o valoare total de 49.000 lei.

Trei dintre sancțiunile contravenționale au fost aplícate administratorilor de unități economice (baruri) din zona Câmpulung Moldovenesc, pentru nerespectarea Ordonanței militare, valoarea total a acestora fiind de 210.000 lei.

„Ne adresăm din nou populației cu recomandarea de a respecta măsurile dispuse pentru limitarea și prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus COVID- 19, în special măsurile de autoizolare, protecție prin dezinfectarea mâinilor și utilizarea măștilor și evitarea deplasărilor inutile în locuri aglomerate”, a transmis Prefectura Suceava.

Articolul precedentUn tânăr beat la volan blocat în trafic de polițiști după o urmărire de un kilometru
Articolul următorCăminul Colegiului Național „Spiru Haret” Suceava va fi pus la dispoziția cadrelor medicale de la Spitalul Județean Suceava