Un autoturism parcat în curtea unei societăți comerciale a luat foc după ce doi minori au aprins o candelă în interiorul acestuia.

Luni seară, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de către un bărbat de 38 ani din Sadova, administratorul unei firme, despre faptul că la punctul de lucru al societății situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, strada Aeroportului a luat foc un autoturism, incendiul fiind stins de către acesta.

În curtea societății respective a fost identificat autoturismul marca Renault Megane, care se afla parcat pe o platformă din beton.

Autoturismul prezenta urme de ardere în partea interioară și în zona portbagajului, compartimentul motor nefiind afectat. Incendiul nu a afectat alte bunuri, iar în interiorul autoturismului, conform celor declarate de proprietar nu se aflau bunuri de valoare.

Persoana vătămată a precizat faptul că autoturismul distrus de incendiu nu se afla în stare de funcționare, acesta fiind parcat în incinta societății din luna ianuarie 2020 cu portierele neasigurate.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat de către doi minori în vârstă de 10 ani din Câmpulung Moldovenesc, care, jucându-se în zonă, au intrat în autoturism și găsind în torpedo o lumânare tip candelă și o cutie de chibrituri, au aprins lumânarea și au așezat-o pe bordul autoturismului.

Cei doi frați au continuat joaca în interiorul autoturismului și au scăpat lumânarea pe covorul din cauciuc de lângă scaunul șoferului, care s-a aprins în urma răspândirii de ceară lichidă pe suprafața acestuia.

Minorii au încercat să stingă focul ce a izbucnit în interiorul autoturismului, însă fără succes, fapt pentru care au plecat în fugă spre domiciliu. Din discuțiile purtate cu mama minorilor, cei doi copii nu au suferit leziuni fizice.

Polițiștii efectuează în cauză cercetări privind infracțiunea de ”distrugere din culpă”.

 

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentPovestea unui polițist sucevean infectat de două luni de zile cu COVID 19
Articolul următorUn singur caz de COVID 19 confirmat în județul Suceava în ultimele 24 de ore